duminică, 20 mai 2018

Eu sunt

Sunt fata aia cu ochi verzi şi geloasă, timidă la început, care se ascunde în ultima bancă atunci când profa vrea să scoată pe cineva la tablă la ora de mate.
Fata aia care adoră să mănânce în ore, alături de cei 3 colegi de bancă, care se murdăreşte atunci când mănâncă înghețată sau când bea ciocolată caldă sau cafea. Care e zgârcită când e vorba de ciocolată, dacă îți dă, e pentru că te consideră o persoană importantă. Care ține atât de mult la prieteni şi nu vrea să îi piardă, care adoră să işi facă noi prieteni, să cunoască lumea.
Fata aia care a dat prea mult, a plâns prea mult, a ținut prea mult, a pus prea mult suflet unde trebuia să pună punct, a dat prea multe şanse, a sperat prea mult, a iubit prea mult, dar a primit şi a făcut prea puține, a zâmbit prea puțin, ci chiar de o făcea, era un zâmbet fals, a fost prea puțin fericită, prea puțin iubită spre deloc, a primit prea puțină încredere, prea puține şanse de a arăta cine este de fapt, a fost prea puțin EA.
A fost bună cu toți şi mulți dintre aceştia s-au jucat cu bunătatea ei.
Ea e fata care ar face orice, nu pentru ea, ci pentru fericirea altcuiva, nu s-a pus niciodată pe primul loc fiindcă nu putea fi fericită fără prieteni, familie, iubit. Ei o făceau fericită, o făceau să zâmbească, ei erau cei mai importanți. Însă ştia că trebuie să şi lupți pentru fericire, să o câştigi. Şi da, am luptat, am luptat până am pierdut şi am tot pierdut şi mi-am dat seama că lupt cu cine nu trebuie, că lupt degeaba fără să câştig ceva. Am ales să pierd definitiv şi odată ce am făcut asta, am câștigat pe cineva care a devenit totul.
Eu sunt fata aia care dansează la mișto, dar dansează destul de bine, căreia îi place să cânte, să deseneze, căreia îi place la nebunie fotbalul, care iubește să facă poze oriunde şi oricând, care e mereu acolo pentru a te ajuta cu ceva, căreia îi place să danseze în ploaie vara, care adoră cățeluşii şi pisicuțele şi îi place tot ce e dulce. Sunt fata care aşteaptă cu nerăbdare un mesaj de la tine, care alege să doarmă dacă nu vorbești cu ea, care se supără ușor, dar nu din orice, care doar un mesaj de "Bună dimineața!" venit de la tine îmi aduce pe chip un zâmbet intact toată ziua, care nu doarme atât de bine fiindcă se gândește la tine, se gândește la ziua când vei fi lângă ea, care se mulțumește doar cu persoana ta.
Eu sunt această fată, mai nebună, mai botoasă, dar care te iubește din toată inima. Sunt o imperfectă dar văd perfectul în tine şi în cei care aleg să mă iubească, cei care îmi sunt alături, care nu se îndepărtează de mine, care mă primesc cu toate defectele mele, în prietenii mei.

vineri, 18 mai 2018

Vreau❤

*Vreau să fii acolo când am cea mai mare nevoie de tine, să îmi spui că va fi bine, că trecem peste împreună.
*Vreau să îmi spui în fiecare zi că pur şi simplu mă iubești, ci nu doar să îmi spui, să îmi arăți.
*Vreau să mă ții în brațe tot timpul, mă simt în siguranță, mă simt cel mai bine.
*Vreau să mă ții de mână, să arăți că sunt a ta.
*Vreau să adorm lângă tine şi să mă trezesc în fiecare dimineață mai devreme doar pentru a te privi cum dormi.
*Vreau să mă săruți mereu, fiindcă eşti cel mai dulce.
*Vreau să te privesc tot timpul în ochi, că sunt cei mai frumoşi.
*Vreau să privim amândoi stelele, să le numărăm chiar dacă le vom pierde.
*Vreau să mă faci să zâmbesc din nimic, mereu reuşeşti cu asta.
*Vreau să fac atât de multe, am o listă întreagă, doar alături de tine.
#iubireameapentrutineeinfinităprecumuniversul❤

duminică, 13 mai 2018

Prefer...❤

Prefer să cad azi, sperând ca mâine să mă ridic.
Prefer să pierd azi, sperând ca mâine să câştig.
Prefer să mă lovesc azi, sperând ca mâine să mă vindec.
Prefer să plâng azi, sperând ca mâine să zâmbesc.
Prefer să uit azi, sperând ca mâine să îmi amintesc.
Prefer să nu dorm azi, sperând ca mâine să mă odihnesc.
Prefer să ajut azi, sperând ca mâine să fiu ajutată.
Prefer să fiu nefericită azi, sperând ca mâine să fiu fericită.
Prefer să nu am dreptate azi, sperând ca mâine să am.
Prefer să visez azi, sperând ca mâine să se realizeze tot.
Prefer să ofer azi, sperând ca mâine să mi se dea.
Prefer să mă urăşti azi, sperând ca mâine să mă iubești.
Prefer să fiu singură azi, sperând ca mâine să nu mai fiu.
Prefer să încerc azi, sperând ca mâine să nu regret.
Prefer să pleci azi, sperând ca mâine să te întorci.
Prefer să greșesc azi, sperând ca mâine să îndrept totul.
Prefer să mă complic azi, sperând ca mâine să fie simplu.
Prefer să tac azi, sperând ca mâine să vorbesc.
Prefer să fie totul amar azi, sperând ca mâine să fie dulce.
Prefer să plouă azi, sperând ca mâine să fie soare.
Şi aşa a fost, tu ai fost ziua de mâine!❤

joi, 10 mai 2018

Mask off

De ce naiba totul a devenit o minciună? Cu greu găsești puțin adevăr în jurul tău, oamenii sunt atât de falşi, nu toți dar majoritatea sunt, devin pe parcurs şi nu e ok. Nu mai ai puterea să crezi în mai nimic, nu ştii dacă persoana de lângă îți vrea binele sau răul prin cea ce face sau spune. Cam toți se dau "prieteni" doar pentru anumite scopuri pe care le are de îndeplinit, după ce îşi îndeplinește misiunea nu te mai cunoaște, îți uită numele şi "Bye, bye!". Dacă cineva le-ar da bani doar pentru a rupe o anumită prietenie cu x sau y, cred că ar face-o cu mare plăcere, fiindcă e puterea banului, el "aduce fericirea" mai nou, el contează, el e totul, faci orice  pentru a-l obține. Dar mândria? Cu ea ce se întâmplă? Dispare...se pierde...nu te interesează cu ce ochi te privesc cei din jur după ce calci strâmb. Încep să te urască mulți, te dau la o parte, dar tu tot continui greșit. În loc să ți se aprindă beculețul şi să vezi agonia din jur, tu pui sare pe rană ca să tot doară. Ar trebui să vă deschideți ochii calumea, să încercați să fiți mai buni, mai sinceri, mai adevărați şi să nu vă mai schimbați măştile alea în fiecare zi că se observă foarte bine, vă schimbați de la o zi la alta, ca vremea asta. Ştiți ar fi vremea să încetați cu teatrul că jucați prost şi nu meritați nici măcar aplauze, eu vreau lângă mine numai oameni sinceri şi loiali, voi ăştia prefăcuți luați distanța 10 m de mine de acum.

marți, 8 mai 2018

Mi-ai dat viața peste cap şi-mi place

Cred că m-am îndrăgostit, ci nu puțin, m-am îndrăgostit calumea. E atât de frumos să simți fluturi în stomac, să te cuprindă niște stări de bine atunci când te gândești la persoana iubită. A fost totul gri, dar acum e roz şi îmi place mai mult rozul, îmi place că e el. Tresar la fiecare mesaj al lui, zâmbesc când citesc toate acele lucruri frumoase pe care mi le spune, inima bate ca nebuna atunci când îl văd, când e lângă mine, când mă sărută, când mă atinge, când mă priveşte, mă pierd în ochii lui albaştri.
Datorită lui am început să cred că pot afla ce e iubirea în adevăratul sens al cuvântului, până acum nimeni nu m-a lăsat să aflu, el poate mă va lăsa.
Totodată cred că poate totuși nu sunt de neiubit, trebuie doar să găsești persoana potrivită sau să nu o ignori, cum o făceam eu, mi-am dat seama poate cam târziu, dar mi-am dat seama într-un final că greșesc. Pentru a nu pierde o persoană faci orice, laşi mândria la o parte, laşi chiar şi pe cel care nu merita la o parte, laşi totul pentru una singură şi sigur nu vei regreta, eu nu voi regreta.
Cred că poate cine ştie nu voi trăi singură alături de niște câini şi pisici până la adânci bătrâneți, cred că poate am noroc în acest domeniu "iubire" doar când găsesc persoana potrivită mie, în rest de ceilalți nu am ce zice.
Azi 08 mai 2018 mă simt cea mai norocoasă că te-am întâlnit!❤

sâmbătă, 5 mai 2018

Îmi dă motive să zâmbesc

Viața mea parcă are farmec de când a intrat el în ea, totul e diferit, frumos şi zâmbesc sincer, atât de sincer încât cred că visez. Aveam nevoie de asta, de cineva care să mă asigure că totul va fi bine, care să mă iubească cu adevărat, să fie acolo când alții nu au fost, când nu au vrut.
I-aş mulțumi în fiecare zi că pur şi simplu există, mi-a adus soarele pe strada mea şi totul e mai dulce, atât de dulce că e posibil să faci diabet dacă te bagi unde nu trebuie, mă refer la persoanele cărora poate nu le convine de noi (Aveți grijă!).
Am şters tot trecutul cu radiera şi acum rescriu din nou, alături de el, prezentul şi viitorul. Aştept cu nerăbdare să îi sar în brațe, acolo e cel mai bine, mă linişteşte. Vreau să îl privesc în ochi, să mă pierd, vreau totul doar cu el.
Te iubesc!❤

E simplu?

De ce vi se pare greu să conjugați verbul "a iubi" la timpurile trecut, prezent şi viitor? Adică *l-am iubit*-*îl iubesc*-*îl voi iubi*. E simplu, dar dacă tu de fapt şi de drept nu iubești acea persoană şi vrei doar să te afli că ai iubit/ă, să mai pierzi şi tu vremea, păi nu e bine. (aici vorbesc de persoanele care chiar fac asta, am avut şi eu un exemplu de genul în trecut)
Pentru mine e simplu acest lucru, fiindcă mă dedic cu toată ființa mea unei singure PERSOANE şi când zic singure, păi vorbesc serios, acea persoană devine universul meu, totul se învârte în jurul lui. Încerc să îi aduc zâmbetul pe buze prin orice acțiune sau cuvânt, încerc să îl fac fericit, vreau să se simtă cel mai bine alături de mine, vreau să se bucure de mine, să mă placă cu toate defectele pe care le am şi desigur imperfecțiunile cu care m-am născut sau adunat pe parcurs, încerc să fiu eu, cu bune  şi cu rele, decât să mă prefac a fi altcineva.

Încerc să nu calc strâmb, oricât de mică ar fi greșeala, poate fi fatală şi te face să regreți, te învinovățeşti, te doare şi începi să crezi că nu ești bun de nimic.

Tu❤️

  După furtună iese și soarele...da, în viața mea a fost o furtună continuă, nu știam când se va opri și cum. Am aflat răspunsul la această ...