Eram doar 2 oameni simpli, cu gânduri proprii, vieți diferite, drumuri separate. Nu vorbisem niciodată, treceam unul pe lângă altul ca doi străini, până într-o zi, când destinele noastre au decis să se unească, dar până la a se uni am fost puşi la încercare. Faptul că lupți pentru o persoană indiferent de rezultat m-a făcut să cred că se merită să lupt şi eu umăr la umăr cu el. Dar până atunci, până a-l întâlni pe el, luptam pentru altcineva, care credeam că mă va face fericită, însă nu eram atât de sigură, nu primeam pic de afecțiune din partea acestuia, era rece ca gheața, distant şi indiferent, luptam degeaba, mă răneam singură, mă durea, am ales să stau nefericită după o iubire fără niciun viitor, nu voiam să renunț, îmi era prea greu să fac asta. Până când a apărut el, îl vedeam ca pe un prieten şi nimic mai mult, nu eram atrasă de el, nici nu credeam că vom vorbi prea mult, credeam că e un simplu băiat care nu avea cu cine vorbi pe moment şi s-a decis să încerce cu mine, credeam că după acea zi vom şi uita că existăm, dar nu. Vorbea frumos, îmi plăcea asta, rar găseam băieți care ştiau să vorbească cu o fată şi să nu se dea la ea din prima, el era diferit, l-am pus pe altă listă, m-a făcut să îmi doresc să vină a doua zi şi să vorbim din nou. Timpul trecea, mă atasaşem puțin de el, țineam la el ca la un prieten, ne salutam când ne vedeam şi nimic mai mult. Cu trecerea timpului am sesizat faptul că el a început să țină la mine mai mult ca la o prietenă, încerca să îmi fie pe plac, era mai apropiat. Când ne întâlneam mă ținea strâns la pieptul lui, era atât de bine, simțeam ceva, dar nu ştiam ce, nu puteam explica ce este, doar el mă făcea să simt, eram atât de aproape de el, auzeam fiecare respirație a lui, fiecare sărut pe al meu obraz era atât de fierbinte, mă făcea să îmi doresc să mă sărute în alt loc, mă lăsam dusă de val, dar nu puteam să rămân aşa căci era altcineva. Şi a fost, până în ziua în care eu şi el ne-am atins buzele, a fost ceva rapid, s-a simțit, dar "Am făcut ce am simțit pe moment şi nu regret!" spuse el, el nu a regretat, eu da, chiar dacă mi-a plăcut, a fost un sărut adevărat, care mi-a deschis ochii, mi-a deschis inima şi deşi am plâns, am
țipat, m-am stresat atât de tare, pentru nimeni, acel nimeni pentru care nici nu contam, am ales să las trecutul în urmă, un trecut negru, urât şi să sper la un viitor plin de culoare, m-am decis să îmi pun din nou inima la bătaie, era ca la pocker, dacă pierdeam din nou, asta era, devenise o obișnuită, dar ceva mă făcea să cred că nu se va întâmpla, mă făcea să cred că am găsit băiatul perfect pentru mine. Mi-am cerut scuze pentru cele întâmplate, l-am dat la o parte fiindcă mă certasem cu cel pe care îl iubeam degeaba, însă l-am dat pe acesta la o parte de tot şi i-am făcut loc lui, i-am dat şansa de a-mi arăta de ce este în stare, mi-am pus toată încrederea în el, toată baza, voiam să reuşească el ce nu au reuşit alții, să aflu ce este iubirea, să mă simt iubită.
Nu voi uita ziua de 26, atunci am decis să fim unul pentru altul, a fost ziua care anunța începutul a ceva frumos şi sfârşitul a ceva urât, ziua care a dat startul fericirii în viața mea, când am început să zâmbesc sincer ci nu fals, fără motiv, deşi exista un motiv, El. Fiecare zi pentru mine era rai, uitasem să mai plâng, iar dacă o făceam, era de fericire, dormeam mai mult noaptea, dar dacă nu puteam, era din cauză că mă gândeam la el, că nu e lângă mine. Puțin câte puțin mă îndrăgosteam, atât de tare de el, de ochii lui sinceri şi frumoși, ochi atât de albaştri, de zâmbetul lui, de atingerea lui, sărutul lui, îmbrățişările lui, vocea lui, dar cel mai mult de sufletul său bun. Când mă cuprindea la pieptul său, mi-aş fi dorit să nu îmi mai dea drumul vreodată, să se oprească timpul în loc şi să fim doar noi doi şi nimeni altcineva. Era cel mai de preț şi nu îl puteam pierde, nu aş fi lăsat pe nimeni să mi-l ia, era tot, era lumea mea. Mă înțelegea şi mă suporta cu toate toanele pe care le mai aveam, mi-a acceptat toate defectele, el a văzut dincolo de ele, a văzut frumusețea din interior, aşa cum am văzut şi eu la el.
Adormeam şi mă trezeam dimineața cu el în gând, mi-aş fi dorit poate să adorm şi să mă trezesc cu el lângă mine, să îl privesc cum doarme şi să îl trezesc cu un sărut. Să ne bem împreună cafeaua, dulce sau amară, să facem totul împreună, căci în doi e cel mai frumos. Visam atât de mult, îmi puneam pe hârtie acele vise şi încă le mai pun, el apare în ele. Şi-a pus amprenta în viața mea, a devenit al meu, posesorul inimii mele, avea grijă de ea, pe mine mă iubea, viitorul suna bine alături de el. Dar nimic nu poate fi roz pentru totdeauna, apar şi zile gri, a apărut şi la mine când a trebuit să plece, atât de departe, s-a oprit în drum, mi-a lăsat inima şi a plecat, a plecat cu amintirile mele, a plecat tot cea ce iubeam. Aş fi vrut să prind ploile de vară cu el, să dansăm în ploaie amândoi, să nu ne intereseze de nimic din jur, să fim doar noi doi. Mi-am luat inima şi am închis-o, aşa va rămâne până se va-ntoarce. Număr zilele, nopțile care trec încet, cu el treceau atât de repede şi fără parcă e o veşnicie, aştept ziua când îl voi revedea, când trupurile noastre se vor reîntâlni, când te voi săruta. Pentru ce iubesc aş aştepta şi o viață doar să ştiu că se va întoarce. Întoarce-te şi fă-mă să zâmbesc iar sincer, să mă ții de mână strâns şi să nu îmi mai dai drumul. Eu încă te iubesc!
joi, 28 iunie 2018
Te aştept!
vineri, 22 iunie 2018
Spune Bună dimineața!
și crede că e bună. De atâtea ori ne lovim de răspunsuri automate. Răspundem la ,,Cum esti?'' cu ,,Bine, mersi'' deşi viaţa ne e praf şi pulbere, dar ce rost are să ne complicăm, să ne plângem sau cui îi pasă de fapt cum eşti?
Şi totuşi, spune azi ,,bună dimineața'' şi crede că e bună pentru că e o nouă zi, încă fără greșeli în ea, fără gafe mari sau mici, fără dureri noi sau dezamăgiri, fără coborâșuri sau eșecuri. Privește-o cu bucurie și cu mulțumire, pentru că fiecare zi nouă care ni se dăruiește e ca o șansă. O dimineață poate fi șansa pentru răni care se vindecă, pentru iertare, pentru dăruire și iubire.
Lasă prin urmare ce-a fost în trecut să fie cu adevărat trecut. Lasă durerea să se vindece. Vindecă tu durerea prin iertare. Iartă pe cei pe care îi iubești și pe cei pe care nu simți că ii iubești. La urma urmei, ce iertare e acea iertare care nu iartă pe deplin?
Lasă-te copleșit de bucurie și iubire, fă bine și nu rău, nu plăti nimănui cu aceeași monedă, pentru că Dumnezeul care s-a îngrijit să-ți ofere o nouă zi, o să se îngrijească de fiecare detaliu din viața ta.
Bună dimineața!
The end?
Nu mai ştiu...Am crezut că toate așteptările mele mi se încheiaseră, că toate întrebările îşi aflaseră răspunsurile şi că obținusem, într-un sfârşit, acele lucruri frumoase pe care le meritam. Am crezut că dintr-o dată tot ce era greu şi trist în viața mea se sfârşise şi că în momentul în care l-am întâlnit pe el am întâlnit întruparea tuturor dorințelor mele...Dar acum nu mai ştiu, căci toate dorințele mele au plecat...El a plecat de parcă nu i-ar fi păsat niciodată. Şi poate chiar nu i-a păsat. Poate totuși am fost doar una dintre acele fete pe care le-a întâlnit în drumul său, iar eu credeam că sunt acea fată la care duce drumul său.
Oricum el e unul dintre cei care pleacă, eu am fost cea care a rămas pe loc privindu-l cum se îndepărtează şi mai apoi cum dispare definitiv. Aş fi renunțat la tot pentru el, iar el a renunțat la mine pentru nimic. Pur şi simplu a mers mai departe. M-a învățat o altă lecție. M-a învățat că nu trebuie să leg fericirea de cineva care nu are sufletul legat de al meu...Acel om va putea să plece de lângă mine şi va lua cu el şi fericirea mea. Într-un final mi-a oferit şi el ceva, o lecție şi niște amintiri, amintiri frumoase, nu voiam să se termine povestea, nu voiam ca el să devină o amintire.
vineri, 8 iunie 2018
El❤
"El îmi răspunde, el îmi vorbește, el mă amuză, el mă priveşte, el mă întâlnește, el mă salută, el mă ia în brațe, el mă pupă pe obraz, el îmi dă ciocolată, el mă bagă în seamă zi de zi, el îmi este alături, el mă tachinează, el mă supără, el mă împacă, el îmi zâmbește, el vine la mine, el stă cu mine, el se apropie de mine, el mă strânge în brațe atât de tare, el îmi dă mulți pupici, el se ataşează de mine, el mă place, el dă din întâmplare de mine, el mă calmează, el e atent doar la mine, el îmi vorbește, el trebuie să plece, el mă sărută, el pleacă, el nu regretă, el a făcut ce a simțit, el se supără, el se enervează, el mă blochează, el nu îmi mai vorbește, el trece pe lângă mine, el mă priveşte în ochi, el nu spune nimic, el nu stie ce să facă, el rămâne singur, el mă salută, el mă întreabă dacă sunt bine, el vede mesajul, el îmi răspunde, el mă iartă, el îmi vorbește, el mă vede, el mă salută, el mă ia în brațe, el pleacă, el mă vede, el vine la mine, el îmi ține de urât, el mă ține în brațe, el mă sărută, el mă priveşte, el devine al meu, el îmi este alături, el e mereu acolo, el mă face să zâmbesc, el mă face fericită, el e totul, el mă iubeşte!"
-Pentru a ajunge la fericire, trebuie să treci şi prin spini, chiar dacă simți că nu mai poți şi vrei să te dai bătut, mai bine mergi înainte că te asteaptă numai bine.
sâmbătă, 2 iunie 2018
Inima
Când te văd te cuprind cu toată ființa mea, dar cel mai tare cu inima. Ea este cea care se ocupă de tot, cu ea te iubesc, cu ea gândesc, mă gândesc la tine atunci când nu ești lângă mine.
Este mică, dar ține în ea atâtea sentimente pentru tine, îmi crează atâtea stări, fiori, lacrimi, zâmbete, atâta bine datorită ție. Bate tot mai repede când ești aproape, sângele aleargă prin vene, închid ochii şi simt, simt iubire, te simt doar pe tine.❤
Tu❤️
După furtună iese și soarele...da, în viața mea a fost o furtună continuă, nu știam când se va opri și cum. Am aflat răspunsul la această ...

-
Vei afla pentru prima dată cum se țin, de fapt, obrajii între palme, vei afla pentru prima dată cum se aşează capul, pe un piept care tânjeş...
-
Îmi place să îi văd zâmbetul, e ca acel moment când cucerește totul, ca și cum ai putea rămâne să trăiești în zâmbetul lui pentru totdeau...
-
Sunt fata aia cu ochi verzi şi geloasă, timidă la început, care se ascunde în ultima bancă atunci când profa vrea să scoată pe cineva la tab...