Cu aripile-n sus și fruntea-n pământ,
Nimic nu mai regret, căci lângă tine sunt!
Mă alătur ție să formăm un întreg,
Uitându-mă la tine pe toate le-nțeleg
Cu aripile-ntinse, încet spre cer mă-nalț
Cuprins de a ta vrajă, sigur n-o să cad,
Din cer încet, încet din-nălțime scad
Coborând într-o pădure acoperită-n smalț
O cabană mică din văzduh văzusem
În drum sprea ea încet eu te pierdusem
Ajunși acolo la mână mi-ai dat drumu,
Noi pierdusem pe drum sentimente duium
Intrasem înăuntru, nimic de speriat,
Erau acolo așezate o soba și un pat,
Eu eram înăuntru și tu nu mai veneai
Tu erai afară plângeai și suspinai.
În fața ta ma-șez, în negrii ochi privesc
O mare neagră tulbure încerc s-o liniștesc
Cum mâna-mi e aspră, lacrima i-o șterg
Chiar de aș vrea să plec nu mai pot să merg
Uitându-se la mine încet deschide gura
De ce nu ai plecat pe mine mă cuprinde ura
Nu am cum să plec! răspunsul meu venise
Pe un drum noi am plecat, vraja nu murise
Fata văzând că băiatul nu vrea să o lase
Și-a dat seama ca iubirea lor va renaște
Cuprinși de flacăra iubirii în casă se închid
Urmând ca mai apoi ochii săi deschid.
Un vis frumos avuse ea cu un el perfect.
Trezindu-se din vis, crezând că are efect
Încercând să-l caute chiar și prin infect
Visul se împlinise, el n-avea niciun defect.
Pleşa Alexandru
